Când Muruganar s-a rugat, „Pentru a fi izbăviți, dezvăluie-ne natura realității și calea prin care putem ajunge la ea”, nobilul Ramana, fiind liber de amăgirea acestei lumi ireale, a compus bucuros și fără echivoc Uḷḷadu Nāṟpadu.

sādhakatti lēduvitañ sāddhiyatti ladduvita
mōdugiṉḏṟa vādamadu muṇmaiyala — vādaravāyt
tāṉḏṟēḍuṅ kālun taṉaiyaḍainda kālattun
tāṉḏṟaśama ṉaṉḏṟiyār tāṉ.

Despărțirea cuvintelor :

‘sādhakattil-ē duvitam, sāddhiyattil adduvitam’ ōdugiṉḏṟa vādam-adum uṇmai ala. ādaravāy tāṉ tēḍum kālum, taṉai aḍainda kālattum, tāṉ daśamaṉ aṉḏṟi yār tāṉ?

Traducere :

Nici măcar afirmația „Dualitate numai în practica spirituală, non-dualitate în  realizare” nu este adevărată. Atât când caută cu nerăbdare, cât și când s-a aflat pe sine însuși, cine altcineva este sine însuși dacă nu al zecelea om?

Parafrazare :

Nici măcar afirmația „Dualitate [există] numai în timpul practicii spirituale, non-dualitate [există numai] la momentul realizării” nu este adevărată. Atât când caută cu nerăbdare [pe al zecelea om], cât și când s-a aflat pe sine însuși [a fi al zecelea om], cine altcineva este sine însuși dacă nu al zecelea om? [Acest verset se bazează pe o poveste potrivit căreia zece oameni au trecut un râu, însă odată ajunși pe malul celălalt aceștia au început  să plângă crezând că unul dintre ei s-a pierdut. Un trecător observă scena și, dându-și seamă că fiecare dintre aceștia a uitat să se numere pe sine, le-a propus să-i bată pe fiecare pe umăr și aceștia să numere. Odată ce trecătorul îl atinse pe ultimul om, acesta spuse "zece!". Aceștia începură a se veseli, crezând că tovarășul lor pierdut a fost regăsit. La fel cum ei au fost mereu zece, atât când jeleau cât și când se bucurau de aflarea camaradului lor, non-dualitatea este mereu adevărul, atât pe parcursul practicii, cât și în momentul realizării adevăratei naturi a sine însuși.