Verset de binecuvântare:

Fie ca cel care, șezând în carul lui Partha [Arjuna], i-a îndepărtat [acestuia] suferința prin înțelepciunea sa divină să fie refugiul [nostru].

 

Versetul 1:

Sanjaya spuse:

Pentru a îndepărta amărăciunea lui Partha, care plângea copleșit de tulburare din pricina compasiunii, Madhusudana [cel ce l-a ucis pe Madhu, adică Domnul Krishna] îl privi și vorbi astfel:  

(2:1)

​

Versetul 2:

Bhagavan spuse:

Partha! Acest trup este numit kshetra [câmp], iar cel ce îl cunoaște este numit kshetrajna [cunosctăr al câmpului]. Așa spun cunoscătorii adevărului, cei ce disting între cele două. 

(13:1)

 

Versetul 3:

Cunoaște-mă ca fiind cel ce sălășluiește în toate câmpurile drept cunoscătorul lor. Socotesc a fi cunoaștere adevărată numai pe aceea ce cunoaște ce este câmpul și ce este cunoscătorul său.

(13:2)

 

Versetul 4:

Eu sunt sinele, o, Arjuna, sălășluind în inima tuturor ființelor. Eu, cel primordial, sunt începutul, mijlocul și totodată sfârșitul tuturor ființelor.

(10:20)

 

Versetul 5:

Acesta este un adevăr veșnic: cei ce se nasc cu siguranță vor muri, iar cei ce mor cu siguranță se vor naște. De ce plângi, deci, în zadar, din cauza acestei legi de neevitat?  

(2:27)

 

Versetul 6:

El [sine însuși, adevărata natură a sine însuși] este fără de naștere și fără de moarte. Niciodată nu ia ființă și nu încetează vreodată a fi. Este nenăscut, etern, permanent și străvechi. Deși trupul este ucis, el nu moare.

(2:20)

 

Versetul 7:

El [sine însuși] nu poate fi spintecat. Nu poate fi ars. Nu poate fi udat sau uscat. Este etern, este omniprezent. Este constant, străvechi și imuabil. 

(2:24)

 

Versetul 8:

Cunoaște-l a fi indestructibil, atotpătrunzător. Nimeni nu-l poate distruge pe cel imuabil.

(2:17)

 

Versetul 9:

Pentru ceea ce nu este [pentru ceea ce este ireal, care nu există cu adevărat] nu există ființă. Pentru ceea ce este [pentru ceea ce este real, care există cu adevărat] nu există ceea ce se cheamă neființă. Așadar, cei ce au văzut că însăși asta este natura celor două, anume ceea ce este și ceea ce nu este, sunt asceți care au cunoscut realitatea.

(2:16)

 

Versetul 10:

Deși eterul pătrunde totul și se află în fiecare lucru, datorită subtilității sale el nu este afectat de acestea. La fel, deși sălășluiește peste tot în trup, sine însuși nu este întinat de acesta. 

(13:32)

 

Versetul 11:

Pe acela [sine însuși] soarele nu-l luminează, nici luna, nici focul. Cunoaște că acela este lăcașul meu suprem, din care cei intrați nu se mai întorc.  

(15:6)

 

Versetul 12:

Numai acela este cunoscut ca starea supremă nemanifestată și nepieritoare, din care cei ce au dobândit-o nu se mai întorc [în ciclul nașterii și morții]. Acela este lăcașul meu suprem.    

(8:21)

 

Versetul 13:

Liberi de mândrie și de amăgire, cu răul atașamentului și dorințele complet anihilate, stabiliți de-a pururea ferm în ei înșiși, eliberați de perechile de opuși precum plăcere și durere, acei jñāni [cei neamăgiți, cei ce se cunosc pe ei înșiși] ajung la țelul cel fără de sfârșit. 

(15:5)

 

Versetul 14:

Cel care, lăsând deoparte rânduielile scripturilor, merge pe calea greșită, fiind condus de dorință, nu atinge nici perfecțiunea, nici fericirea și nici eliberarea supremă.

(16:23)

 

Versetul 15:

Numai cel ce vede pe Domnul suprem, cel nevăzut, sălășluind ca unul și același în toate ființele, cel nemuritor între muritoare, vede [cu adevărat]. 

(13:27)

 

Versetul 16:

O cel mai bun dintre bărbați [Arjuna], numai de către cei care îmi sunt devotați cu o asemenea dragoste încât nu se gândesc la nimic altceva pot fi eu cunoscut, văzut și atins. 

(11:54)

 

Versetul 17:

Śraddhā [credință, convingere] fiecăruia corespunde firii sale. Omul devine ceea ce este śraddhā sa, asta este legea naturii. 

(17:3)

 

Versetul 18:

Numai omul cu śraddhā [cu credință în eliberare], stăpânindu-și organele de simț pentru a nu ceda simțurilor prin îndreptarea atenției către sine însuși, realizează adevărata cunoaștere. Realizând adevărata cunoaștere, acela atinge degrabă acum [chiar în această naștere] însăși beatitudinea supremă.  

(4:39)

 

Versetul 19:

Acelor devoți care își fixează constant mintea numai în mine și mă iubesc cu toată inima lor le dăruiesc din pură compasiune buddhi-yoga  [Investigarea de sine, atma-vichara], prin care ajung la mine.   

 (10:10)

 

Versetul 20:

Din pură compasiune pentru ei, sălășluind în inima lor, le risipesc întru totul întunericul dens al ignoranței cu făclia luminoasă a înțelepciunii. (10:11)

 

Versetul 21:

Pentru cei cărora ignoranța din inimă le este risipită complet prin cunoaștere, cunoașterea luminează, asemenea soarelui, pe cel suprem. 

(5:16)

 

Versetul 22:

Simțurile sunt socotite a fi înalte. Mintea este mai presus de simțuri. Intelectul este mai presus de minte. Cunoaște că mai presus de intelect este sine însuși.  

(3:42)

 

Versetul 23:

O, mărețe cuceritor ce posezi discernământ, cunoscând astfel că sine însuși este superior intelectului, fixând mintea în sine însuși cu ajutorul intelectului, răpune-ți adevăratul inamic, dorința, cea atât de rar cucerită.

(3:43)

​

Versetul 24:

La fel cum focul aprins preface vreascurile în cenușă, focul cunoașterii preface întreaga karma în cenușă.

(4:37)

 

Versetul 25:

Cel ale cărui acțiuni sunt mistuite de focul cunoașterii, ale cărui fapte sunt lipsite de țel și de dorință, acela este numit înțelept de către cei care cunosc.

(4:18)

 

Versetul 26:

Acei înțelepți care au cunoscut pe sine însuși, cel strălucitor, pierd dorința și furia și își supun mințile. Beatitudinea deplină a absolutului este trăită fără încetare de asemenea înțelepți, care sunt lipsiți de robie.

(5:26)

 

Versetul 27:

Cu un intelect curajos trebuie ca încetul cu încetul să faci mintea să devină nemișcată. Mărețe cârmuitor, fixează-ți mintea în tine însuți; nu te gândi câtuși de puțin la nimic altceva.

(6:25) 

 

Versetul 28:

De orice s-ar agăța mintea, care este întotdeauna șovăitoare și nestatornică, și oriunde ar rătăci, retrăgând-o și fixând-o în tine însuți, fă-o întotdeauna nemișcată.   

(6:26) 

 

Versetul 29:

Discipolul sincer care are simțurile, mintea și intelectul sub control, lipsit de dorință, frică sau furie și care se străduiește constant numai pentru eliberare este cu adevărat eliberat.  

(5:28) 

​

Versetul 30:

Cel care este stabilit fără separare în sine însuși, privind pretutindeni la fel, se vede pe sine însuși în toate ființele și toate ființele în sine însuși. Acesta este binecuvântat în mod suprem.

(6:29) 

 

Versetul 31:

Acelora care sunt întotdeauna devotați mie și mă venerează fără a se gândi la nimic altceva le asigur unirea cu mine și statornicirea lor în mine.

(9:22) 

 

Versetul 32:

Dintre cei care au ajuns la mine printr-o asemenea venerare, numai jñāni [înțeleptul, cel care se cunoaște pe sine însuși] este devotul meu non-dual. Acela este cu adevărat yoghinul suprem care a dobândit uniunea eternă cu mine. Acela este într-adevăr superior tuturor. Eu îi sunt cel mai drag lui, iar el mi-e cel mai drag mie.

(7:17) 

 

Versetul 33:

La sfârșitul a nenumărate nașteri, înțeleptul a cărui inimă este fixată numai în mine ajunge la mine, înțelegând că Vasudeva [supremul, sine însuși] este totul. Cu adevărat rar este acel suflet măreț!

(7:19)

 

Versetul 34:

Cei ce au dobândit cunoașterea realității declară că atunci când un om își abandonează toate dorințele din inima sa și este satisfăcut în sine însuși prin sine însuși, acela este statornic în înțelepciune.

(2:55)

 

Versetul 35:

Cel măreț care este lipsit de orice dorință, care nu tânjește după ce nu are și care este lipsit de „eu” și „al meu” dobândește pacea eternă.

(2:71)

 

Versetul 36:

Cel de care lumea nu se teme și care nu se teme de lume, care este liber de plăcere, furie, frică și anxietate, acela îmi este cel mai drag.

(12:15)

​

Versetul 37:

Despre cel care este același față de laudă și defăimare, același față de prieteni sau dușmani și care renunță la orice efort se spune că este dincolo de gune [atribute, proprietăți sau calități].  

(14:25)

 

Versetul 38:

Cel care se bucură de sine însuși, care este satisfăcut cu sine însuși și care este statornicit cu bucurie în sine însuși nu este legat de nicio datorie.

(3:17)

 

Versetul 39:

Niciun rod nu se lipește de el în urma oricărei acțiuni și niciun păcat nu se lipește de el în urma neînfăptuirii oricărei acțiuni. El nu are nimic de câștigat.

(3:18)

 

Versetul 40:

Mulțumit cu orice-i iese în cale, liber de perechile de opuși, fără invidie, același în izbândă și eșec, acela, deși acționează, nu este legat.

(4:22)

 

Versetul 41:

Domnul sălășluiește în inimile tuturor, făcând prin sfoara puterii sale de nepătruns [maya, puterea tăinuirii sau a iluziei] ca toate ființele amplasate pe mecanism [trupul] să se rotească fără încetare.

(18:61)

 

Versetul 42:

O, Bharata [Arjuna], caută-ți refugiul numai în el prin orice mijloace. Prin harul său vei dobândi pacea supremă și lăcașul etern, față de care nu există mai mare realizare pentru tine.

​